Despre O oră pentru democrație

ora_pentru_democratie

articol scris de Bogdan Deac

Am citit și recitit orarul, ștergând cu privirea de multe ori o oră aparent neobișnuită : „democrație”. „Politica și in școala„, mi-am zis. „O disciplină ce implică stres,note,lucrări sau rețineri ,situații nu foarte comode în care o să inghit în sec, aprobând. „Pot spune cu zambetul larg pe buze că m-am inșelat complet, deoarece această oră este una dintre cele mai plăcute și interesante activități la care am luat parte până în prezent.

Pentru mine, unul dintre cele mai importante aspecte este reprezentat de cadrul nonformal în care această oră se desfășoară. Ora pentru democrație este momentul prielnic de a mă exprima fără rețineri, ora în care însemnările inutile pe sacrificatul papirus nu-și au locul. Nu mai există rolurile clasice, de elev care notează și profesor care dictează, între care se află o barieră atât fizică, reprezentată de catedră(catedra este mai mult de decor la această oră), cât și mentală. Proiecte, discuții, libertate de exprimare, idei ,concepții, opinii, toate acestea devin centrul de interes al unei astfel de ore, în care învățăm să discernem între realitate și aparență. Este vorba de corectitudine și realitatea care suferă de prea multă claritate a societății noastre. E cert că, in zilele noastre ,oamenii preiau statutul de marionete în mâna păpușarului, comportamentul, personalitatea și cu precadere deciziile fiind influentate de sabloanele unei lumi politice care ascunde multe interese. Tinerele minți, asemenea unor diamante, sunt cizelate cu migală, dând naștere înțelegerii și, mai departe, ideilor. Orice activitate la care luăm parte ne ajută să dezvoltăm și alte calități( vorbitul în public, elocvența, încrederea), deoarece suntem scoși din „bula de confort”, chiar și fără a ne da seama de asta, suntem duși în viața de zi cu zi, iar fiecare secundă este o nouă lecție de învățat.

Desigur, nu putem vorbi despre „Ora de democrație” fără a o aduce în discuție pe doamna profesor, în opinia mea, un cadru didactic și pedagog în adevăratul sens al acestor cuvinte. Cu un simplism absolut, o detașare deplină de a manipula ,corecta sau influența, doamna Mănescu este o carte, un sipet de idei inovatoare care oferă informații în stare pură, fără a modifica nimic in propria favoare. Situațiile în care ne cere sa ne strecurăm sunt cele care ne lămuresc pe noi, tinerii, lărgindu-ne viziunea și stimulând experiența. Fie că este vorba despre activități, explicații, informații istorice sau o glumă pentru a destinde atmosfera, putem fi siguri că nu vor lipsi, ci chiar vor abunda. Prin însuși felul de a fi, doamna Mănescu ne încurajează și ne motivează, menținând constant un zâmbet pe fețele noastre și dorința de afla și a înțelege vie în ochi și inimi. Și, mai mult ca sigur, nu sunt singura persoană care adoră această oră.

Pentru a încheia, pot spune că, pentru mine, singurul aspect negativ al „Orei de democrație” este faptul că nu are decât 50 de minute pe săptămână.

Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană.