Implicarea tinerilor în democrația elvețiană

23 iunie 2016

Interactiuni, Resurse

direct

articol realizat de echipa DIRECT, formată din Adelin Ciodoiu, Mihai Turlui și Violeta Zoican.

În timpul Școlii de vară din Elveția am primit misiunea de a afla cât și cum se implică tinerii elvețieni în viața publică a țării lor. Am decis să scriu la cald, în două etape, pentru a putea prezenta două perspective: cea din exterior, observațiile mele de vizitator și modul cum văd adulții implicarea tinerilor, și cea din interior, discutând direct cu adolescenții elvețieni.

Perspectiva din exterior

Pentru început vreau să scot în evidență sistemul dual de învățământ pe care Elveția l-a adoptat și care s-a dovedit benefic pentru companii. Acest sistem presupune o perioadă de practică plătită pe care elevii o fac în companii, încă din timpul școlii, pentru a fi pregătiți pentru angajare. Astfel elevii pot alege din 350 de domenii, iar media salariului oferit este de peste 550 CHF/lună. Atât tinerii cât și economia Elveției sunt avantajați deoarece:

- companiile beneficiază de forță de muncă, angajați loiali, retenție crescută, calificarea potrivită la standarde înalte, aport potrivit al elevilor, eficientizarea costurilor cât și crearea unei imagini pozitive;

-societatea beneficiază de productivitate ridicată, nu se pierd resurse, costuri reduse pentru formarea profesională și un șomaj scăzut;

-tinerii au șanse mai mari la găsirea unui loc de muncă, facilitarea tranziției de la școală la viața activă, câștigă experiență pe perioada formării, certificate de calificare  recunoscute la nivel național, remunerație pe perioada școlarizării.

Într-o discuție despre participarea publică în Elveția, am putut afla de la  Daniel Wyss, consilier pentru Cultură și Tineret la primăria din Malters că insitutuția are o comisie de tineret unde se iau deciziile. Această comisie o putem regăsi și în țara noastră și în ultimii ani are o perioadă de înflorire. Consilierul Wyss ne-a  informat despre un proiect intitulat ,, Protecția tinerilor’’ cât și despre ,,Casa tinerilor’’ în care se organizeaza tabere pentru adolescenți, lucru întâlnit cu greu la noi în țară!

În timpul vizionării meciului România-Elveția, am interacționat cu doi copii mi-au mărturisit că  sunt portari la o echipă de fotbal și că o mare parte din copii elvețieni fac sport de perfomanță.

1

Din dialogul purtat cu Thomas Milic, doctor în științe politice, am reușit să aflu că tinerii elvețieni nu sunt prea implicați în proiecte de voluntariat, dar și că nu sunt alocați bani multi pentru aceste proiecte deoarece tinerii preferă să călătorească, să conducă șamd.

Există totuși inițiative care stimulează implicarea tinerilor.  SEV (Serviciul European de Voluntariat) a dezvoltat 7 proiecte care se vor desfășura în Elveția în anul 2016. Acestea au diferite obiective precum ajutorul oferit oamenilor săraci (Mere Sofia, Lausane), schimbul cultural ( ICYE) , munca copiilor ( KiM) , dezvoltarea și susținerea de asociații ( Benevolat-Vaud), susținerea  muzicii ( Vi Son, care găzduiește anual peste 45.000 participanți), oferirea de cărți în peste 190 de limbi (intercultural library) precum și prezentarea a peste 40 de spectacole anual (Theatre du Chrochetan).

Așadar, dacă ar fi să  trag o concluzie despre nivelul implicării tinerilor în Elveția fără a-i fi cunoscut, pot spune că este bine pus la punct în ceea ce privește instruirea profesională, asigurând astfel profesionalismul de mâine al elvețienilor, că există dorința de implicare în diferite activități sportive, cât și în viața politică ,însă nu și în ceea ce înseamnă voluntariat!

Perspectiva din interior

După ce v-am destăinuit părerea personală despre tinerii elvețieni, acum vă pot spune despre experiența trăită la un liceu de top al cantonului Lucern.

Am luat parte la doua ore de curs și am cunoscut elevi de diferite naționalități din toate colțurile lumii. Pentru început am încercat să cunosc tinerii și felul lor de a fi. La prima oră, de istorie, am simțit o atitudine rezervată, elevii fiind destul de reținuți în ceea ce mă privește, răspunzându-mi strict la întrebări ,doar din politețe!

O oră cu totul diferită a fost cea de engleză, în care am întâlnit elevi mult mai sociabili. Am reușit să aflu lucruri interesante despre Elveția pe care nu le cunoșteam, cât și ei lucruri interesante  prezentate de mine legate de România. Atmosfera a fost una destinsă, unde cu toții ne-am simțit relaxați, reușind astfel să ne cunoaștem mai bine. Ne-au prezentat originile limbii materne, favor pe care l-am întors, reușind chiar să învățăm cu toții cuvinte noi .

Am luat prânzul tot în compania tinerilor elvețieni, descoperind o impresionantă sală de mese, pe lângă sălile de clasă spațioase, elegante cât și modernizate, lucru pe care l-aș introduce cu drag în școlile noastre, încercând pentru început la nivelul liceului meu, urmând treptat nivelul zonal.

Într-o discuție cu președința organizației elevilor a liceului am descoperit că există multe proiecte, dar organizate de profesori, fără implicare din partea tinerilor, lucru care la noi în țară nu se întâmplă, organizațiile elevilor (cunoscut și ca CNE,CJE,CSE) au crescut treptat în cei 10 ani de când s-au înființat.

Pe tot parcursul șederii în liceu am descoperit un nivel ridicat de încredere ; am observat ghiozdanele lăsate pe niște rafturi și chiar pe culoarele liceului.

Un lucru pe care îl doresc cu siguranță în țara noastră este scoaterea manualelor, inutile din punctul meu de vedere, din sistemul educațional și poate cu timpul introducerea chiar a sistemului dual extrem de benefic pentru toți!

Acum că am putut experimenta ceea ce înseamna o zi a elevilor elvețieni pot spune că nu există perfecțiune, regăsind peste tot, atât avantaje, cât și dezavantaje !

Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană.